Muzeul "Casa Preotului Bucovinean"
După ce guvernul vienez a închis Mănăstirea de maici de la Pătrăuţi, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Biserica Pătrăuţi a devenit biserică de parohie şi, cu ajutorul Fondului Forestier Bisericesc, s-a construit la începutul secolului al XIX-lea o casă parohială din cărămidă şi piatră. Arhitectura casei este specifică perioadei în care a fost construită, cu influenţe germane vizibile.
Între anii 1896-1919 casa a fost un adevărat punct de întâlnire şi de reper al luptătorilor pentru unitatea neamului românesc. În această perioadă în casă a locuit preotul Constantin Morariu, cel ce împreună cu Ciprian Porumbescu a făcut temniţă grea pentru participare activă în mişcarea Societăţii Arboroasa. Mulţi români de seamă din Regat, din Bucovina şi chiar din Ardeal poposeau pe atunci în casa preotului Constantin Morariu.
Între anii 2003 şi 2007, la iniţiativa preotului Gabriel Herea şi a soţiei sale Anca, s-a reconstituit în această casă parohială atmosfera de secol XIX, iar din vara anului 2007 s-a deschis aici muzeul "Casa Preotului Bucovinean". Muzeul a fost făcut cu efortul financiar al familiei preotului, efort susţinut şi de câţiva oameni de bine care, văzând proiectul, şi-au dorit să participe la el.
Muzeul adăposteşte o bogată colecţie etnografico-religioasă, reuşind să recompună pe o suprafată de 150 mp interiorul casei parohiale din secolele XVIII – XIX, să arate aşa cum trăiau preoţii, cum se rugau şi cum se întâlneau cu credincioşii creştini ce veneau să ceară sfat şi îndrumare.
În cadrul muzeului se află o deosebită colecţie legată de sărbătoarea Paştelui în Bucovina.
Iată cum descrie poetul Ştefan Octavian Iosif întâlnirea sa cu Pătrăuţiul, într-o scrisoare scrisă chiar în această casă:
“Alaltăieri am trecut pe la Pătrăuţi, unde iarăşi este o biserică, fostă mănăstire de maici, zidită tot de Ştefan... Bisericuţa e la poalele unor dealuri, tocmai în capul satului, un loc strategic ca toate pe care Ştefan le alegea pentru biserici şi mănăstiri. Pustiit în repetate rânduri, schitul a rămas părăsit timp de vreo 160 de ani, aşa că pe zidurile sale se văd copaci – şi până astăzi a rămas o rădăcină de copac în zid. Prin 1709 a fost restaurat, iar azi e singura biserică a Pătrăuţilor, unde păstoreşte părintele Morariu, gazda mea. E un preot înalt, frumos, cu barbă albă, cu figura impozantă, un adevărat apostol. Nu-ţi descriu primirea ce mi-a făcut-o. E destul să-ţi spun că abia picasem în casa lor şi, pe când stăteam de vorbă cu părintele, deodată în odaia alăturată aud nişte puternice acorduri de pian – era feciorul lui care cânta ... imnul regal român!
St. O. Iosif, Opere, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, pag. 511
Oamenii ăştia, când văd un român din ţară, lăcrimează de bucurie şi nu ştiu cum să-i intre în voie, numai să plece mulţumit din casa lor.
Închipuieşte-ţi o casă parohială cu odăi largi, luminoase; pretutindeni, curăţenie exemplară, o grădiniţă drăgălaşă în faţă, în fund, ograda mare, care dă într-o livadă minunată. Şi totul situat într-o poziţie neasemănat de pitorească."